Prezentare
Cativa termeni asociati cutremurelor
Ce sa faceti inaintea unui cutremur
Ce sa faceti in timpul unui cutremur
Ce sa faceti dupa un cutremurPrezentareUn cutremur este reprezentat de o neasteptata vibratie a pamantului, cauzata de separarea si deplasarea placilor tectonice sub suprafata pamantului. Cutremurele, in functie de intensitate, pot avea ca efect prabusirea cladirilor si a podurilor, intreruperea liniilor de telecomunicatii si de electricitate, producerea incendiilor, exploziilor si alunecarilor de teren. Cutremurele mai pot cauza, de asemenea, modificari ale mediului si imense valuri in oceane, asa-numitele tsunami, care strabat distante mari in apa pana cand lovesc si devasteaza regiunile de coasta intalnite in cale. Desi stiinta este preocupata in permanenta de perfectionarea mijloacelor de predictibilitate a seismelor, in prezent, acest fenomen poate fi anuntat, prin intermediul unei aparaturi sofisticate, cu doar cateva zeci de secunde inainte de a se produce.
Cativa termeni asociati cutremurelorCutremur – o alunecare sau miscare brusca a unor placi din scoarta pamantului, insotita si urmata de o serie de vibratii.
Replica – un cutremur de intensitate mai mica sau similara, care urmeaza principalului cutremur.
Falie – fisura de-a lungul careia aluneca placile scoartei pamantului – o regiune sensibila unde doua sectiuni ale scoartei sunt separate. In timpul unui cutremur, placile se pot misca de la cativa centimetri pana la un metru.
Epicentru - zona de pe suprafata pamantului aflata deasupra punctului unde a luat nastere cutremurul.
Unde seismice - vibratii care se propaga spre exterior dinspre locul de producere a cutremurelor, cu viteze de cateva mile pe secunda. Aceste vibratii pot zgudui unele cladiri asa de brusc si puternic, incat acestea se pot prabusi.
Magnitudine – indica energia cutremurului in focar. Aceasta energie poate fi masurata cu ajutorul aparaturii speciale si este redata in mod grafic prin marcaje pe scara mercalli. Magnitudinea 7 indica un cutremur puternic. Fiecare numar intreg de pe scara reprezinta o crestere de 30 de ori a energiei eliberate. Asadar, un cutremur care are o magnitudine 6 este de 30 de ori mai puternic decat unul cu magnitudinea 5.
Ce sa faceti inaintea unui cutremur
- Urmatoarele informatii se refera la masurile de pregatire si de siguranta care trebuie luate de catre populatia care traieste in zonele de risc seismic, pentru limitarea consecintelor negative ale unui cutremur. Urmariti si remediati acele lucruri care ar putea deveni periculoase in timpul unui cutremur:
- Reparati instalatiile electrice defecte, instalatiile cu gaz care prezinta scurgeri.
- Plasati obiectele voluminoase sau grele cat mai aproape de podea, pe rafturi inferioare sau chiar fixate de perete.
- Depozitati obiectele din sticla sau alte materiale care se pot sparge usor in dulapuri fixate de perete.
- Montati instalatii de iluminat fixate bine de perete.
- Verificati si, daca este cazul, reparati sparturile din tencuiala tavanului si a fundatiei. In cazul aparitiei unor probleme legate de structura cladirii, se recomanda sa apelati la experti.
- Utilizati garnituri flexibile la tevi, spre a le oferi o anumita flexibilitate pentru a evita astfel eventualele scurgeri de gaze sau de apa. Garniturile flexibile sunt mai rezistente la rupturi.
- Aflati de unde si cum se intrerupe curentul electric, gazul sau apa de la principalele intrerupatoare si robinete.
- Estimati care sunt punctele slabe ale cladirii si alegeti refugii mai sigure:
- o Stabiliti care sunt locurile mai sigure in fiecare camera - sub o masa rezistenta sau langa o grinda.
- o Identificati zonele periculoase din fiecare camera – langa ferestre, care se pot sparge, biblioteci sau piese de mobilier masive, dispuse pe verticala, care pot cadea, sau sub tavane care se pot prabusi.
- Verificati actele privitoare la asigurarea cladirii. Unele pagube pot fi acoperite chiar si fara o asigurare speciala pentru cutremure. Protejati actele importante din cladire.
- Pregatiti-va pentru a supravietui singur pentru cel putin o perioada de 3 zile. Pastrati un stoc suplimentar de apa si alimente.
Ce sa faceti in timpul unui cutremur
- Stati inauntru pana cand miscarea se opreste si este sigur sa iesiti afara.
- Multe raniri din timpul unui cutremur se intampla cand oamenii sunt loviti de obiectele care cad in momentul in care doresc sa intre sau sa iasa din cladiri.
- Incetati lucrul, adapostiti-va si asteptati. Limitati-va deplasarile in timpul unui cutremur la cativa pasi, pana la un loc sigur.
- Daca va aflati in interiorul unei cladiri, adapostiti-va sub o masa rezistenta sau stati aproape de un perete interior. Stati departe de ferestre, usi sau pereti, orice obiecte care ar putea cadea.
- Daca in apropiere nu se afla nici o masa sau un birou, acoperiti-va fata si capul cu mainile incrucisate si asezati-va intr-un colt mai ferit al incaperii.
- Daca nu va aflati in vreo cladire, ramaneti afara. Indepartati-va de cladiri, semafoare si de firele electrice.
- Daca locuiti intr-un bloc sau in orice alta cladire cu multe nivele luati in considerare urmatoarele:
- Deconectati de la curent aparatele electrocasnice, stingeti aragazul.
- Adapostiti-va sub o masa si stati departe de ferestre si peretii exteriori.
- Stati in interiorul cladirii.
- Nu folositi lifturile si nici scarile pana nu se potoleste cutremurul.
- Daca va aflati intr-o incapere publica aglomerata:
- Ramaneti unde va aflati. Nu intrati in panica. Nu va inghesuiti Luati ceva cu care sa va acoperiti capul si fata de posibilele geamuri sparte.
- Daca simtiti cutremurul aflandu-va intr-un vehicul in miscare, opriti cat de repede puteti in conditii sigure si ramaneti in interior. Evitati stationarea in apropierea cladirilor, a copacilor, a pasajelor superioare sau a firelor electrice. Apoi, actionati in mod prudent, tinand cont de posibila deteriorare a drumurilor si a podurilor.
- Daca ati ajuns blocat sub daramaturi :
- Nu aprindeti nici un chibrit sau ceva asemanator.
- Nu va miscati dintr-un loc in altul si nu faceti galagie.
- Acoperiti-va gura cu o batista sau o haina.
- Loviti ritmic o teava pentru a fi localizat de persoanele care participa la operatiunile de salvare; folositi un fluier daca aveti la indemana; strigati numai daca este absolut necesar – in urma strigatului puteti inhala cantitati periculoase de praf.
Ce sa faceti dupa un cutremur
- Fiti pregatit pentru eventualele replici ale cutremurului. Aceste cutremure secundare sunt de obicei mai putin violente decat primul, dar pot fi suficient de puternice pentru a produce noi pagube structurilor afectate.
- Verificati daca sunteti ranit si acordati-va primul ajutor, daca este posibil, cu mijloacele disponibile. Faceti acelasi lucru pentru persoanele alaturi de care sunteti. Nu incercati sa-i miscati pe cei grav raniti decat daca trebuie scosi dintr-o zona periculoasa in care le este amenintata viata sau starea li se agraveaza rapid. Daca trebuie sa miscati o persoana inconstienta, mai intai imobilizati-i gatul si spatele. Incercati sa comunicati cu salvatorii, prin mijloacele care va stau la dispozitie.
- Folositi lanterne cu baterii in cazul intreruperii curentului electric. Nu utilizati in interiorul cladirilor dupa un cutremur lumanari, chibrituri sau alte surse de lumina cu flacara deschisa pentru a evita posibilele explozii si incendii cauzate de scurgerile de gaze sau de raspandirea de vapori ai unor substante inflamabile.
- Protejati-va talpile in zonele acoperite de praf, moloz sau geamuri sparte.
- Participati (daca vi se solicita si sunteti apti) la actiunile de inlaturare a daramaturilor, sprijinirea constructiilor, salvarea oamenilor.
- Evitati, pe cat posibil, circulatia in vederea vizitarii rudelor sau cunostintelor pentru a vedea care este starea lor, pentru a nu aglomera/bloca mijloacele de transport si arterele de circulatie.
- Nu contribuiti la transmiterea zvonurilor, stirilor false, a panicii si a dezordinii.