back

Trusa de salvare

Trusa personala pentru utilizare in caz de dezastru

Lanterna cu baterii de rezerva
  • Folositi lanterna pentru a va orienta atunci cand s-a intrerupt lumina. In caz de urgenta, nu folositi lumanari sau orice alta flacara deschisa ca sursa de lumina.

Aparat radio cu baterii
  • In situatii de urgenta, vestile cu privire la cursul evenimentelor circula cu rapiditate. Stirile de la radio va vor da informatii despre zonele cele mai afectate.
Atentie: improspatati bateriile/acumulatorii pentru a asigura functionarea aparatelor la nevoie.

Hrana
  • Este recomandat sa aveti suficiente alimente neperisabile cel putin pentru o zi (trei mese). Alegeti alimente care nu necesita pastrare in frigider, preparare sau gatire si pentru care sa nu aveti nevoie de apa.

Va sugeram:

  • conserve de carne, de fructe si de legume;
  • sucuri in recipiente de aluminiu;
  • alimente cu continut energetic ridicat (batoane energetice, ciocolata etc).

Apa
  • Este recomandat sa aveti cel putin trei litri si jumatate de apa la indemana de persoana sau chiar o cantitate mai mare, in cazul in care luati medicamente dupa care trebuie sa beti apa sau care provoaca sete. Pastrati apa in recipiente de plastic precum cele folosite pentru bauturile racoritoare. Evitati folosirea recipientelor care se pot descompune sau sparge, cum ar fi cutiile de carton pentru lapte sau recipientele de sticla. Este recomandat sa aveti depozitata apa imbuteliata, aflata in termen de garantie.

Medicamente
  • Includeti in trusa medicamente uzuale pe care le luati fara reteta, inclusiv analgezice, medicamente pentru stomac etc. Daca folositi medicamente pentru boli cronice, care se elibereaza doar pe reteta, pastrati o rezerva pentru cel putin trei zile. Consultati-va cu medicul sau farmacistul pentru a afla care sunt conditiile in care trebuie pastrate aceste medicamente si stabiliti un loc fix de depozitare. Puteti realiza un astfel de stoc atat la domiciliu, cat si la locul de munca.

Materiale pentru trusa de prim ajutor

  • Este bine sa aveti in trusa urmatoarele materiale de baza:
- bandaje adezive de marimi diferite;
- fese sterile;
- rola de tifon pentru fixare;
- rola de leucoplast;
- servetele de maini, impregnate cu germicid sau cu substanta pentru spalat pe maini fara apa, pe baza de alcool;
- manusi medicale de protectie;
- foarfece (mici, personale);
- servetele de protectie pentru efectuarea respiratiei gura-la-gura (in lipsa, se pot folosi comprese sterile sau batiste curate);
- alcool medicinal;
- apa oxigenata.

Instrumente si alte obiecte
- patura si/sau sac de dormit;
- echipament impermeabil;
- farfurii si pahare de unica folosire, tacamuri din plastic;
- un dispozitiv de desfacut conserve (nu unul electric);
- obiecte de igiena personala, inclusiv o periuta de dinti, pasta de dinti, pieptene, perie, sapun si obiecte de igiena feminina;
- pungi de plastic si sfoara pentru legat;
- includeti cel putin un schimb complet de haine si lenjerie de corp, inclusiv o bluza cu maneca lunga si pantaloni lungi, cat si ghete sau pantofi inchisi;
- daca purtati ochelari, pastrati la locul de munca o pereche de rezerva, alaturi de celelalte obiecte de folosit in caz de dezastru;
- bani, in numerar si carduri;
- hartie, creion;
- ace, ata;
- harta a zonei;
- fluier.

Alte sfaturi
- trusa se adapteaza nevoilor personale;
- trusa reprezinta un bagaj minimal care nu trebuie sa fie voluminos sau greu, pentru a putea fi manipulat/transportat cu usurinta;
- analizati-va trusa si nevoile personale cel putin o data pe an. Inlocuiti bateriile, innoiti imbracamintea, apa imbuteliata, conservele etc; trebuie sa aveti grija sa improspatati toate materialele care au termen de expirare.
Conturi deschise la BRD - Piata Romana: RO44BRDE410SV20462054100 LEI RO36BRDE410SV24659404100 EUR RO85BRDE410SV18987804100 USD