back

Comunicate

12.04.2010

METRO Romania s-a alaturat proiectului Banca de Alimente

METRO Cash & Carry Romania implementeaza proiectul „Banca de Alimente”, in toate cele 24 de magazine ale sale.
Incepand de astazi, 12 aprilie a.c., proiectul Banca de Alimente a Crucii Rosii Romane este  implementat si in magazinele Metro Cash & Carry din ţara. In cele 24 de magazine au fost montati recipienti de colectare a alimentelor greu perisabile, care vor fi oferite persoanelor care sufera de foame.

Implicarea Metro in proiectul Banca de Alimente face parte din strategia de dezvoltare a proiectului, stimulata de cresterea continua a numarului solicitarilor venite din partea persoanelor vulnerabile. METRO Cash & Carry Romania se adreseaza micilor intreprinzatori, iar sprijinul pe care compania il ofera, prin intermediul clienţilor sai, poate duce la o cresterea substanţiala a numarului beneficiarilor Bancii de Alimente.

Inca de la inceputul anului, ne-am propus ca prin aceasta initiativa a Crucii Rosii Romane, peste 30 000 de familii nevoiase sa beneficieze de pachete cu alimente neperisabile. Decizia magazinelor Metro din intreaga tara de a se alatura proiectului Banca de Alimente,  va facilita, cu siguranta, realizarea obiectivul nostru.  Avem incredere in generozitatea clientilor Metro care vor contribui la implinirea visului nostru, acela de a trai intr- „O lume fara foame”, a declarat Mihaela Geoana, Presedintele Crucii Rosii Romane.

Crucea Rosie Romana a lansat proiectul Banca de Alimente in data de 26 septembrie 2009, ca o soluţie imediata de ajutorare a persoanelor fara venituri sau cu venituri foarte mici. Cu sprijinul populaţiei, care a raspuns pozitiv la apelul lansat de Crucea Rosie Romana, in  cele sase luni de proiect s-a colectat o cantitate de 110 000 kg de alimente greu perisabile. Acestea au fost oferite, cu ajutorul voluntarilor, celor aproximativ 7 000 familii (batrani, familii cu mulţi copii si situaţie materiala precara, familii monoparentale, copiii cu dizabilitaţi proveniţi din familii sarace). Pachetele cu alimente cantaresc, fiecare, cate 12 kg si conţin alimente de baza: ulei, zahar, faina, malai, orez, paste fainoase, conserve de carne sau peste, conserve de legume, biscuiţi si alte produse alimentare.

Implicarea METRO Cash & Carry Romania, in proiectul Banca de Alimente, reprezinta un act firesc in activitatea companiei noastre privind susţinerea comunitaţii locale, fiind totodata o acţiune desfasurata sub conceputul internaţional al responsabilitaţii sociale corporative, denumit Care & Share. Susţinem acţiunile umanitare si, in mod firesc, suntem alaturi de Crucea Rosie, prin toate cele 24 de magazine ale reţelei METRO Romania, din dorinţa de a dezvolta aceasta iniţiativa, deosebit de importanta. De altfel, avem increderea ca ai nostri clienţi vor fi alaturi de noi, si in aceasta acţiune, si vor contribui la atingerea dezideratului propus.” a declarat Adina Timplaru, Manager Comunicare Corporativa. METRO Cash & Carry Romania. 

In noiembrie 2009, METRO AG - Reprezentanta in Romania, Metro Cash  & Carry si real  Hypermarket - au donat Bancii de Alimente o masina Ford Tranzit Furgon care asigura transportul alimentelor colectate din magazinele partenere la depozitul de alimente, precum şi de la depozitul de alimente la domiciliul beneficiarilor.
Conturi deschise la BRD - Piata Romana: RO44BRDE410SV20462054100 LEI RO36BRDE410SV24659404100 EUR RO85BRDE410SV18987804100 USD