back

Comunicate

10.05.2010

Numeroase personalitati au fost voluntari pentru o zi cu ocazia aniversarii internationale a Crucii Rosii

Ca in fiecare an, Ziua Internationala a Crucii Rosii si Semilunii Rosii a fost marcata prin activitati speciale care au adus laolalta voluntari, oameni obisnuiti si personalitati publice.
„Pentru noi, momentele speciale inseamna fapte speciale. Si de fiecare data la astfel de ocazii, voluntarii si partenerii ni se alatura si subscriu manifestului nostru pentru o lume mai buna. Anul acesta, am marcat Ziua Internationala a Crucii Rosii printr-o actiune care a coalizat zeci de prieteni intru sustinerea proiectului Banca de Alimente, poate cel mai ambitios program de ajutorare a persoanelor care sufera de foame in Romania.”, spune Mihaela Geoana – Presedintele Crucii Rosii Romane.

Evenimentul aniversar s-a desfasurat in doi pasi, in doua dintre magazinele partenere in cadrul proiectului Banca de Alimente: Carrefour Orhideea si Real Policolor.

Astfel, joi pe 6 mai, peste 50 de voluntari purtand insemnele Crucii Rosii au oferit un spectacol inedit, invitand trecatorii sa doneze alimente in pasi de dans. 

Sambata, pe 8 mai vizitatorii hypermarket-ului Carrefour Orhideea s-au putut intalni cu mai multe  personalitati publice – voluntari pentru o zi ai Bancii de Alimente. Margareta Paslaru, Aura Urziceanu, Stela Popescu, Florin Chilian, Mihai Calin, Cornel Ilie (Vank), Hi-Q  si multi alti prieteni ai Crucii Rosii Romane le-au aratat romanilor care sunt pasii efectuarii unei donatii catre Banca de Alimente, de la alegerea produsului potrivit de la raft, la achitarea si plasarea sa in containerul de colectare.

Actiunile desfasurate in cele doua zile de campanie, au fost filmate si montate intr-un film cu durata de 30 de minute difuzat in scop umanitar de televiziunea nationala in data de 16 mai a.c. la ora 14.30.

Proiectul Banca de Alimente presupune colectarea de alimente neperisabile in depozitele Crucii Rosii prin donatii/sponsorizari, stocarea si distribuirea acestora catre persoanele vulnerabile din Bucuresti si din tara. Banca de Alimente a Crucii Rosii Romane reprezinta, pe fondul impactului crizei economice mondiale si al cresterii preturilor la produsele alimentare, o solutie imediata de ajutorare a persoanelor fara venituri sau cu venituri foarte mici. Acest proiect este o initiativa a Crucii Rosii Romane, preluata dupa modelul unor proiecte similare derulate cu succes, in tari din Uniunea Europeana, precum si in SUA si Canada. In intervalul septembrie 2009 – aprilie 2010, Banca de Alimente a ajutat peste 9.000 de familii nevoiase, colectand 135,000 kilograme de alimente si 491,105 RON.
Conturi deschise la BRD - Piata Romana: RO44BRDE410SV20462054100 LEI RO36BRDE410SV24659404100 EUR RO85BRDE410SV18987804100 USD