back

Comunicate

17.11.2010

Banca de Alimente a Crucii Rosii Romane este prezenta incepand de astazi si in Mehedinti

Incepand de astazi, 17 noiembrie, proiectul “Banca de Alimente” este prezent si in Hypermarketul Carrefour Drobeta Turnu Severin.
Proiectul Banca de Alimente a Crucii Rosii Romane, unul din cele mai mari proiecte sociale din tara, va fi implementat incepand cu data de 17 noiembrie 2010 si in judetul Mehedinti, prin sprijinul Carrefour Romania.

Banca de Alimente a fost lansata la 26 septembrie 2009 ca o solutie imediata de ajutorare a persoanelor fara venituri sau cu venituri reduse. Aceasta presupune colectarea de alimente greu perisabile in magazinele partenere ale Bancii de Alimente, stocarea lor in depozitele Crucii Rosii si apoi distribuirea acestora catre persoanele vulnerabile. La un an de la demararea aproiectului, 13.421 de familii nevoiase au fost ajutate cu aproximativ  191 de tone de alimente. Un pachet cu alimente cantareste 12 kg si contine: ulei, zahar, faina, malai, orez, paste fainoase, conserve de carne sau peste, conserve de legume si alte produse alimentare greu perisabile. In toate etapele de desfasurare ale proiectului au voluntariat 8 421 de persoane care au daruit 77 059 de ore din timpul lor.

Carrefour Romania s-a implicat in implementarea proiectului Banca de Alimente inca de la inceput cu toate hypermarketurile sale. Intr-un an de proiect, din totalul de alimente stranse, 77.974 kg au fost colectate in magazinele Carrefour.

Intr-o societate responsabila, orice persoana, cu un simplu gest, poate sa ofere un ajutor considerabil semenilor dezavantajati din punct de vedere social sau financiar, care nu-si pot procura singuri hrana. Proiectul Banca de Alimente ofera ocazia de a se implica direct, alaturi de Crucea Rosie, tuturor celor care doresc alinarea suferintei persoanelor vulnerabile. Invitam cetatenii din Mehedinti sa fie generosi! Hraniti un vis, o lume fara foame!”, Mihaela Geoana, Presedintele Crucii Rosii Romane.

Carrefour Romania sustine Banca de Alimente a Crucii Rosii Romane si va continua sa participe la extinderea proiectului in tara in acelasi timp cu expansiunea  companiei. Echipa din hypermarketul Carrefour Drobeta Turnu Severin se alatura cu toate fortele si va oferi tot sprijinul necesar desfasurarii actiunii in conditii optime. Ne bucuram ca am facut acest pas inainte de sarbatori si vom putea sa ajutam familiile nevoiase sa aiba ce sa puna pe masa!” - Andreea Mihai, Director Marketing Carrefour Romania.
Conturi deschise la BRD - Piata Romana: RO44BRDE410SV20462054100 LEI RO36BRDE410SV24659404100 EUR RO85BRDE410SV18987804100 USD