Stiri
01.02.2011
Campania de donare de paturi a ajuns in judetul Hunedoara
Luni, 31 ianuarie a.c.,peste 100 de paturi au fost distribuite familiilor nevoiase din municipiul Deva. Actiunea umanitara a fost organizata de filiala de Cruce Rosie Hunedoara împreuna cu Banca Comerciala Romana.
Beneficiarii acestei campanii sunt familiile sarace, care au copii în scolile din oras, bolnavii cronici din evidentele Crucii Rosii, dar si familiile de romi din Deva. Paturile au fost donate de Banca Comerciala Romana, ca un ajutor calduros pentru oamenii nevoiasi, in pragul unei ierni geroase.
In cursul zilei de luni, au fost distribuite peste 100 de paturi elevilor Liceului de Muzica si Arte Plastice „Sigismund Toduta” si batranilor nevoiasi. Familiile cu pana în cinci copii au primit cate o patura, cei cu 10 copii, doua paturi, iar familiile mai numeroase, trei paturi.
„Ma bucur ca am primit aceste paturi. Am acasa 20 de copii. Opt sunt ai mei, iar 12 sunt nepoti. Toti sunt în grija mea. Eu nu am serviciu si traim din alocatia copiilor. De multe ori mai cautam si prin gunoaie dupa mancare sau lemne de foc”, a povestit Elena Lacatus, unul dintre beneficiari. Pana acum, aceste ajutoare au ajuns la toate familiile defavorizate, cu copii în scolile din Deva.
Zilele urmatoare, alte 400 de paturii vor fi distribuite persoanelor nevoiase din judetul Hunedoara. (http://www.mesagerulhunedorean.ro/paturi-pentru-saraci)
Pe 1 decembrie BCR 2010 a împlinit 20 de ani de la înfiinţare. Pentru a marca acest eveniment, Banca, împreună cu angajaţii săi, au donat Crucii Roşii Române 10.000 de pături care vor fi oferite drept ajutor unor familii nevoiaşe din întreaga ţară. Beneficiarii acestor ajutoare sunt persoane cu venituri foarte mici, batrâni sau familii cu mulţi copii, cazuri sociale aflate în baza de date a Crucii Roşii Române.