back

Comunicate

22.12.2011

Crucea Rosie a oferit doua seri de colinde donatorilor Bancii de Alimente

Bucuresti, 22 decembrie 2011 - Crucea Rosie Romana a organizat, marti, 20 decembrie, la Carrefour Orhideea, si miercuri, 21 decembrie a.c., la Real Vitan, doua seri de colinde dedicate sustinatorilor proiectului Banca de Alimente, lansat in urma cu doi ani in parteneriat cu Televiziunea Romana. Programul artistic a fost sustinut de cercul de balet Arabesc, care a prezentat dansuri de pe toate meridianele lumii - mexicane, japoneze, spaniole - grupul Meloritm de la Palatul Copiilor si si grupul de voluntari ai Crucii Rosii din sectorul 4, studenti la Teologie, care au încântat ascultătorii cu un program variat de colinde. Toti au fost aplaudati de persoanele prezente in cele doua centre comerciale.

Invitat special al evenimentului a fost celebrul artist Nicolae Voiculeţ care, după ce i-a felicitat pe organizatori pentru iniţiativă şi i-a îndemnat pe cumpărători să nu uite că există şi oameni care de Crăciun nu au ce pune pe masă, a sustinut un microrecital la nai.

Margareta Paslaru, voluntar de onoare al Crucii Rosii Romane si initiatorul proiectului Banca de Alimente, a spus că fiecare cumpărător ar putea, cu o sumă minimă, să aducă un strop de bucurie la masa de sărbători a unei familii.

"Români au întotdeauna o inimă mare, iar acum, de sărbători, noi nu trebuie decât să le amintim ca atunci cand fac cumparaturile pentru familie sa cheltuiasca doi-trei lei in plus pentru o persoana cu venituri modeste ", a declarat Margareta Pâslaru.

La cele doua evenimente au participat si au transmis mesaje de sustinere a proiectului Monica Anghel, actorul Adrian Paduraru, moderatorul tv Simona Balanescu si realizatorul de emisiuni tv Iuliana Tudor, voluntar de onoare al Crucii Rosii Romane, cea care a prezentat, in 2009, Gala Crucii Rosii in care a fost lansat proiectul Banca de Alimente.

Presedintele Crucii Rosii Romane, doamna Mihaela Geoana, a declarat ca proiectul Banca de Alimente a avut cel mai mare succes, poate si datorita faptului ca nu s-au cerut donatii in bani, ci donatii in natura, iar gestul oamenilor de a cumpăra alimentul şi de a-l oferi le ofera siguranta ca el ajunge pe masa unei persoane defavorizate.

"In urma cu doi ani, lansam proiectul Banca de Alimente pentru a veni in sprijinul celor mai vulnerabili dintre noi. La bilantul celor doi ani de activitate, rezultatele Bancii de Alimente sunt impresionante. Ele se datoreaza generozitatii romanilor care au raspuns apelului nostru la solidaritate. Le multumim donatorilor, partenerilor si voluntarilor care au reactionat atat de prompt la initiativa Crucii Rosii Romane, asigurându-i ca vom continua sa sustinem acest proiect, cu

convingerea ca impreuna vom putea implini visul nostru, de a trai intr-o lume fara foame! Voluntarii Crucii Rosii ne-au oferit o seara speciala, in prag de sarbatori, cu colinde si urari de Sarbatori Fericite”, a declarat presedintele Crucii Rosii Romane, doamna Mihaela Geoana.

Proiectul umanitar Banca de Alimente a fost implementat in septembrie 2009 cu scopul de a sprijini cu alimente de baza familiile sau persoanele singure care nu-si pot procura prin fortele proprii necesarul zilnic de hrana. In cei doi ani de la lansare, proiectul a reusit sa ajute cu alimente si tichete sociale 43.856 de familii sau persoane singure. Fiecare persoana sprijinita a primit un pachet cu alimente de baza in greutate de 12 kg continând produse alimentare greu perisabile - ulei, zahăr, faină, mălai, orez, paste făinoase, conserve de carne sau peşte, conserve de legume, biscuiţi.

Peste 11.000 de voluntari s-au implicat in colectarea produselor de la magazinele partenere, in distributia de flyere in magazine pentru a promova proiectul in randul cumparatorilor si in activitatea de distributie a pachetelor la domiciliul beneficiarilor. In cei doi ani de la lansare, prin proiectul Banca de Alimente au fost donate 218. 980 kg de alimente.
Conturi deschise la BRD - Piata Romana: RO44BRDE410SV20462054100 LEI RO36BRDE410SV24659404100 EUR RO85BRDE410SV18987804100 USD