back

Comunicate

18.05.2012

Voluntarii Crucii Rosii Romane sunt prezenti la World Press Photo

Joi, 17 mai 2012, a avut loc deschiderea  World Press Photo, cea mai importantă expoziţie de fotojurnalism la nivel mondial. Expoziţia din Bucureşti face parte dintr-un turneu internaţional care cuprinde 45 de ţări şi poate fi vizitată în Bucureşti până pe data de 10 iunie.

Gazda serii a fost Melania Medeleanu, iar Erik de Kruijf (Project Manager World Press Photo), Mihnea Constantinescu (ambasador cu însărcinări speciale în cadrul Ministerului Afacerilor Externe), Matthijs van Bonzel (ambasadorul Olandei), Radu Coşarcă (director Relaţii Externe Enel România), Ronald Binkofski (director general Microsoft România) şi Cristian Movilă (fondator EIDOS Foundation) au vorbit despre despre modul în care World Press Photo contribuie la o mai bună înţelegere a problemelor cu care se confruntă societatea actuală.

Cele peste 170 de lucrări premiate în cadrul competiţiei internaţionale World Press Photo pot fi vizitate în spaţiile noului sediu al Bibliotecii Naţionale a României, în perioada 18 mai – 10 iunie, de luni până duminică, între orele 10:00 – 20:00. Expoziţia World Press Photo s-a regăsit şi în traseul stabilit pentru Noaptea Muzeelor.

World Press Photo România este o iniţiativă a Fundaţiei Culturale EIDOS, fondată de fotograful Cristian Movilă – cunoscut mai ales pentru numeroasele sale colaborări cu publicaţii internaţionale precum Newsweek, The New York Times Magazine sau National Geographic.

La evenimentul prilejuit de deschiderea expozitiei au fost prezenti numerosi voluntari ai Filialei Crucii Rosii Romane sector 3, Societatea Nationala de Cruce Rosie din Romania fiind partener al World Press Photo.

World Press Photo România este susţinut de: Enel, Microsoft, Ambasada Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, Ambasada Regatului Ţărilor de Jos (Olanda) la Bucureşti, Banca Mondială,  Ţuca Zbârcea & Asociaţii, MoneyGram, British Council, Biblioteca Naţională a României, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional.


Parteneri media: Sanoma Hearst România, Radio Guerrilla, Jurnalul Naţional, ŞapteSeri, BeWhere, Decât O Revistă, Hotnews.ro, Modernism.ro, Romania-insider.com, Metropotam.ro.

Parteneri: Societatea Naţională de Cruce Roşie din România, Institutul Aspen România, RoNewMedia, Headvertising, BORŢUN•OLTEANU.

 

Conturi deschise la BRD - Piata Romana: RO44BRDE410SV20462054100 LEI RO36BRDE410SV24659404100 EUR RO85BRDE410SV18987804100 USD