back

Comunicate

12.09.2013

Crucea Roșie Română sărbătorește Ziua Mondială de Prim Ajutor

Bucuresti, 12 septembrie 2013: Crucea Roșie Română marchează sâmbătă, 14 septembrie, Ziua Mondială de Prim Ajutor, având ca temă "Primul Ajutor și Siguranța Rutieră".

Statisticile arată ca, în prezent, la nivel mondial se produce o fatalitate pe șosele la fiecare 30 de secunde. În Europa, studiile arată că mai mult de 50% din totalul deceselor rezultate din accidente rutiere au loc în primele minute de la accident, chiar înainte de sosirea serviciilor de urgență.

 

Milioane de persoane sunt rănite sau ucise anual de leziuni pentru că nu s-a acordat primul ajutor la timp sau s-a intervenit inadecvat. Luarea unor măsuri adecvate imediate și aplicarea tehnicilor corespunzătoare de prim ajutor, pot reduce considerabil numărul de decese.

 

„Primul ajutor, acordat corect și în timp util, poate salva vieți. Din păcate, în fața accidentelor suntem cu toții la fel de vulnerabili, dar acordarea primului ajutor poate fi învațată de fiecare dintre noi, pentru a diminua efectele accidentelor, pentru a salva vieti" a declarat Mihaela Geoană, președintele Crucii Roșii Române.

 

Mișcarea de Cruce Roșie reprezintă unul dintre liderii mondiali în educarea și furnizarea primului ajutor. De peste 137 de ani, primul ajutor a fost unul dintre principalele servicii prestate de voluntari ai Crucii Roșii Române.

 

Cursurile de prim ajutor desfășurate de Crucea Roșie Română au acoperire națională și certificare europeană. În cursul anului 2012, Crucea Roşie Română a răspuns unui număr crescut de solicitări venite de la diverse companii, instituţii și persoane fizice, asigurând cursuri de prim ajutor de bază unui număr de aproximativ 19 000 de persoane. Primul ajutor reduce vulnerabilitățile și ajută la construirea unor comunități mai puternice.

 

Pentru a marca Ziua Mondială de prim ajutor, majoritatea filialelor Crucii Rosii Române din țară vor organiza exerciții de simulare a unor accidente sau situații ce pot provoca victime.

 

Tot pe 14 septembrie la Complexul Olimpic Român de la Izvorani -Ilfov va avea loc Competiția Națională de Prim Ajutor la care vor participa echipaje ale filialelor de Cruce Roșie din 8 județe din țară, câștigătoare ale etapelor zonale. În cadrul competiției, aproximativ 50 de voluntari din județele, Arad, Brașov, Cluj, Dolj, Dâmbovița, Iași, Ilfov și Tulcea vor trece printr-o proba teoretica și mai multe probe practice 5 scenarii ale unor accidente soldate cu victime. Echipajul care se va clasa pe locul I va reprezenta România la Competiția Europeană de Prim Ajutor FACE 2014.

 

Jurnalistii interesați sunt invitați să asiste la probele competiției care se vor desfășura în 14 septembrie, în Complexul Izvorani al Comitetului Olimpic Român (COR), începand cu ora 10.00.
***
Fapte și cifre - Conform „Raportului global privind siguranța rutieră" publicat de Organizația Mondială a Sănătății în 2013
• Accidentele rutiere sunt principala cauza de deces în randul tinerilor cu vârsta între 15-29 ani şi a doua cauză cea mai frecventă de deces pentru cei cu vârsta de la 5 la 14 ani. In jur de 1,24 milioane de oameni din întreaga lume sunt uciși în accidente rutiere în fiecare an. Între 20 și 50 de milioane de persoane sunt rănite sau devin invalide în fiecare an ca urmare a accidentelor rutiere.
• Pentru persoanele din grupa de vârstă 0 - 14 ani: 34% din decese sunt urmare a accidentelor de autovehicule.
• 92% din decese din lume ce se întamplă pe șosele, apar în țările cu venituri mici și cu venituri medii, chiar dacă aceste țări au aproximativ jumatate de vehiculele din lume. Jumătate din cei care mor pe șosele sunt "utilizatori vulnerabili ai drumurilor": pietoni, bicicliști și motocicliști.
• Se estimează că accidentele rutiere pot conduce la moartea a aproximativ 1,9 milioane de oameni anual până în 2020.
• Tratarea leziunilor cauzate de accidente rutiere presupune costuri economice substanțiale în fiecare țară, estimate între 1% și 3% din produsul intern brut, ajungând la un total de mai mult de 500 de miliarde de dolari.
• Persoanele în vârstă reprezintă grupa de risc pentru mai mult de 50 % din accidente la domiciliu și în împrejurimi, 20% din cele pe drumurile publice şi 10% în magazine.
• 3,2 milioane- reprezintă la nivel global numărul total de ore pe care voluntarii Crucii Roşii si Semilunii Roşii îl dedică pentru a ajuta oamenii.
• În anul 2009, peste 17 milioane de persoane au fost instruite de Societățile Naționale de Cruce Roșie să acorde primul ajutor de bază în toată lumea.

 

Persoana de contact: Nadia Lazăr, Expert comunicare, tel: 0748 238 024

Conturi deschise la BRD - Piata Romana: RO44BRDE410SV20462054100 LEI RO36BRDE410SV24659404100 EUR RO85BRDE410SV18987804100 USD