back

Stiri

10.10.2008

Ingerii in uniforme rosii

Niste copii de liceu au lasat distractiile de dragul sinistratilor din Moldova: cara frigidere-n spinare, umbla prin ape si la nevoie renunta sa manance si sa doarma.

*Ei alcatuiesc armata de voluntari a Crucii Rosii

Ingerii in uniforme rosii

Castravete are inca zulufi de copil, e slabut si fragil, dar striga "prezent" de cate ori Crucea Rosie il cheama la datorie. Mihaela, voluntara veterana, abia are 18 ani, dar se face ca un barbat de puternica atunci cand vine vorba sa care cu carca ajutoare pentru saraci. Saptamana trecuta, amandoi au muncit pe branci ca sa imparta ajutoare sinistratilor, cu alti cativa voluntari de la Crucea Rosie Bacau. S-au dat 50 de aragazuri si 50 de frigidere celor mai amarate familii sinistrate din Saucesti.

Puhoiul de lume e tinut in frau de doar cativa jandarmi: "Numai 50 de oameni, aia de pe lista, va rugam, nu 200, cati sunteti dumneavoastra", tipa un jandarm. Marea de oameni nu se clinteste. Sta batoasa pe loc, cu fata lipita de gardul caminului cultural. Cum coboara din microbuz copiii-voluntari cu uniforma rosie pe ei, puhoiul se pune in miscare gata sa-i inghita. "Casa mea a fost prima cazuta", incepe un barbat. "Taci din gura, ca tu ai mai primit ajutoare de vreo doua ori, nerusinatule, mie nu mi-au mai dat niciodata", ii da peste nas vecina. Un mosneag numai piele si os reuseste sa lipeasca de gard un voluntar si-i povesteste in amanunt cum era gata sa-l omoare apa.

"Va inteleg perfect, dar nu sunteti pe lista cu ajutoare", i-o taie baiatul cu inima stransa. Batranului i se mai alatura cateva vecine. Fiecare ia la rost cate un voluntar, incercand sa-l convinga cat de multa nevoie ar avea de un frigider. "Ieri mi-a murit barbatul de cancer, tare as avea nevoie de un aragaz sa-i fac si lui o masa", se plange vaduva Zaicencu, in doliu. "Am nepot de doi ani, azi e ziua lui, ce fericit ar fi daca am avea pe ce sa-i facem si lui un tort", lacrimeaza Elena Ifrim in fata unei voluntare. Fata abia e o copila, ar vrea sincer sa ajute pe fiecare, dar regula e cinica: primesc ajutorul numai familiile deja stabilite prin ancheta sociala. Dintre cele doua femei, numai una e "castigatoare". Fata se uita in tabel, apoi se pregateste sufleteste sa-i dea "necastigatoarei" vestea cea rea.

Amandoua asteapta cu sufletul la gura, ca impatimitii Loto numerele extrase. Munca la Crucea Rosie a calit-o pe fata ca pe soldat, sa ia in piept viiturile cele mari fara sa se lase doborata. Dar sa dea o astfel de veste, e aproape la fel ca in ziua aia cand umbla cu apa pana la gat, sa imparta paine. Verdict: vaduva nu e pe lista. Mortul o sa-si primeasca pomana de la resou. Elena Ifrim e fericita. si fratele ei e pe lista. Voluntarul Castravete le urca darurile intr-o caruta de imprumut, iar femeia si fratele se intorc triumfatori acasa. Amandoi pasesc pe langa caruta ca regii, tinand calul de capastru. Prin vecini misuna carucioare umplute cu frigidere, si excavatoare cu aragazul fixat in cupa. Fantele comunei, in pantaloni Dolce Gabana, se opinteste cu butelia in brate.

Îngerii în uniforme roşii



"Sa ne gandim ca si vecina are nevoie de frigider"


Doljesti, Piatra Neamt. Gheorghe Cojocaru, primar de 20 de ani, ii organizeaza pe sateni militareste: "Stim ca dumneavoastra sunteti 300, iar ajutoarele sunt numai pentru 50 de familii, dar sa nu ne inghesuim, sa fim oleaca civilizati... sa ne gandim ca si vecina din fata are nevoie de frigider. Si, nu uitati un lucru: ne puteti judeca pe noi, dar nu si pe cei care ne dau aceste ajutoare. Sa demonstram domnilor de la Bucuresti ca supararile nu ne-au intunecat inimile. Acum va rog frumos sa ramana numai cei 50 pe care-i strig eu acum". Si incepe: "Tulbure ("prezent", se ridica doua degete din multime), Usanu, tapu ("aici"), Andries Alexandru....".

Voluntarii Crucii Rosii se privesc nedumeriti. Oamenii parca n-ar fi sinistrati. Este prima data cand taranii batuti de ape nu se inghesuie la ajutoare si nici nu-si arunca cuvinte grele. Care ar avea vreo ocara pe limba, si-o inghite imediat, dupa o privire taioasa de-a primarului. Dar lui tot i se pare ca ordinea nu e desavarsita: "Domnilor voluntari, intelegeti, Doljestiul este un butoi cu pulbere acum, imi cer scuze pentru comportamentul oamenilor, au scuza faptului ca sunt necajiti", zice. Nu-i raspunde nimeni. Toata lumea e ocupata se se mire: in fata primariei, oamenii s-au organizat frumos, pe un rand, fiecare langa caruta lui. Nu se fac bisericute, nu se arunca barfe, fiecare isi asteapta randul in perfecta liniste. Zici ca e moment de reculegere.

Sefii mari ai Crucii Rosii - salahori cu voluntarii "aia mici"

In depozitul cu ajutoare, sefii Crucii Rosii s-au pus pe treaba - e mult de carat si n-au inima sa-i lase numai pe "aia mici" sa-si rupa spinarea. Tanarul Radu Pop, director general al Crucii Rosii, cara frigidere, soferul e ocupat cu buteliile, iar ultimul venit, Petre Trandafir, general doctor si sef la Situatii de Urgenta, lucreaza cum a invatat el, dupa zeci de ani de armata: sta in pozitie de drepti, cu vesnica borseta in stanga si cu o butelie in dreapta. Din cand in cand, comanda scurt: "Hai, doi oameni aicea". Anca Zaharia, director Relatii Internationale, fata delicata si scolita pe afara, ii iscuseste pe sinistrati cum sa semneze de primire. Prin fata ei trec batrane cu mal in unghii si mosnegi plini de glet, coborati direct de pe schele, unde-si refac casele. Nu le mai vine sa plece, ca Anca le zambeste asa frumos, apoi spune fiecaruia "va rog" si "multumesc", cum n-au mai pomenit ei niciodata in sat. Dar asta nu e nimic, zice soferul Dodescu, "sa fi fost aici a doua zi dupa potop, atunci sa fi vazut voluntariat mare!".

Copiii-volunatri au stat flamanzi, ca au zis sa manance intai sinistratii, povesteste. "Apoi, sa fi fost la Ionelu, cand am trecut cu camionul prin apa aia asa inalta, de ziceai ca-i mare. Ne-a ajuns apa in cabina, pana la genunchi si nu mai vedeam santurile, asa ca puteam sa ne rasturnam oricand, ne era tare frica. Si sa fi vazut copiii astia de paispe ani, voluntarii nostri, cum umblau ei noaptea prin apa, cum mergeau in fata camionului, sa infiga bete unde sunt santuri, insemnau locul, ca sa nu se rastoarne camionul cu ajutoare. Umblau sa ajute niste familii ramase pe acoperis..."

,Articol preluat din ziarul Gandul, 4 octombrie 2008.
Autor: Alina Badalan Turcitu.
Foto: Valeriu Tanasoff
Conturi deschise la BRD - Piata Romana: RO44BRDE410SV20462054100 LEI RO36BRDE410SV24659404100 EUR RO85BRDE410SV18987804100 USD