back

Apel umanitar pentru Macedonia

Crucea Roşie Română lansează un apel umanitar de urgenţă în sprijinul victimelor inundațiilor din Macedonia.

În data de 6 august a.c., ploi torențiale însoțite de vânturi puternice au provocat inundații grave în Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei. 22 de persoane și-au pierdut viața, peste 60 de persoane au fost grav rănite și mai mult de 33 500 de persoane au fost afectate. În regiunile Skopje și Tetovo, 7.000 de case au fost avariate, șoselele de centura și canalele de apă au fost distruse, zeci de sate rămânând izolate. Satele cele mai afectate sunt Chento, Indzikovo, Singelich, Stajkovci, Smilkovci, Creshevo, Viniche, Strachinci din regiunea Skopje, dar și satele Shipkovica, Brodec, Veshala și Poroj din regiunea Tetovo. În momentul de față, se desfășoară lucrări pentru îndepărtarea noroiului și a pietrelor.



Crucea Roșie din Macedonia în colaborare cu autoritățile naționale au luat măsuri imediate pentru a asigura operațiunile de salvare și distribuirea de materiale de primă necesitate către populație.

Pentru a susţine operaţiunile de ajutorare a victimelor acestei urgențe umanitare, Cruce Roşie Română lansează "Apel umanitar pentru Macedonia". Campania constă în colectarea de fonduri online şi direct, în conturile deschise special pentru acest apel.

Sumele colectate vor fi donate spre a fi utilizate de către Cruce Roşie Macedonia pentru susţinerea ajutorului de primă necesitate şi se vor concentra pe adăposturi temporare, restabilirea furnizării apei potabile şi a facilităţilor sanitare, precum şi oferirea de asistenţă medicală şi suport psihologic populaţiei afectate.

Invităm pe toţi cei care vor să sprijine acest apel umanitar, companii, oameni de afaceri, organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale, să doneze bani în conturile Crucii Roşii Române sau online pe site-ul www.crucearosie.ro.

 

 

Conturi deschise la BRD - Piata Romana: RO44BRDE410SV20462054100 LEI RO36BRDE410SV24659404100 EUR RO85BRDE410SV18987804100 USD