Crucea Roșie Română a lansat Caravana de Sănătate

Societatea Națională de Cruce Roșie din România rămâne fermă în angajamentul său de a oferi un #viitorsănătos și a lansat astăzi proiectul Caravana de Sănătate. Acesta are drept obiectiv  promovarea sănătății în comunități vulnerabile și este implementat în parteneriat cu Crucea Roșie Franceză. Inițiativa oferă acces gratuit la servicii medicale pentru cetățenii ucraineni stabiliți în țara noastră, dar și pentru cetățenii români care locuiesc în zone izolate.

Șase cabinete medicale mobile dotate cu echipamente performante vor ajunge în 14 județe din România și vor asigura consultații medicale direct în comunitate, oferind astfel șansa de a depista la timp afecțiuni care pun viața în pericol. În funcție de analiza de nevoi din fiecare comunitate, o echipă multidisciplinară formată din medici specialiști, asistenți medicali și voluntari ai Crucii Roșii Române vor evalua starea de sănătate a beneficiarilor prin analize medicale de bază și vor oferi consultații de medicină generală, pediatrie, ginecologie, optică medicală, stomatologie, precum și alte specializări.

”Accesul egal la servicii medicale este un deziderat pe care Crucea Roșie Română îl promovează activ prin intermediul proiectului Caravana de Sănătate. Ne dorim ca fiecare persoană, indiferent de origine, statut socio-economic sau loc de rezidență, să beneficieze de servicii medicale de calitate. Prin acțiunile noastre, dorim să contribuim la reducerea inegalităților în domeniul sănătății și la crearea unui viitor sănătos pentru toți", a declarat Ioan Silviu Lefter, director general, Crucea Roșie Română.

Prima oprire a Caravanei de Sănătate va fi în județul Galați, pe 12 iunie. Până la finalul proiectului, în luna august 2024, echipa Crucii Roșii Române va ajunge în județele Călărași, Constanța, Tulcea, Vaslui, Iași, Botoșani, Suceava, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Brașov, Sibiu și Cluj.

‘’Accesul la îngrijirea medicală este de o importanță capitală pentru comunitățile vulnerabile, stabilind o legătură vitală cu bunăstarea lor. În ceea ce privește persoanele care trăiesc în regiuni îndepărtate, precum și cetățenii ucraineni care locuiesc în România și se confruntă cu bariere lingvistice, Caravana de Sănătate poate face toată diferența între depistarea precoce a unei boli și prevenirea complicațiilor severe”. Conform domnului Hicham M'ghafri, delegat în domeniul sănătății pentru Crucea Roșie Franceză în România, „furnizarea acestor servicii medicale nu doar îmbunătățește calitatea vieții, ci poate și salva vieți”.  

În paralel cu cabinetele medicale mobile, Crucea Roșie Română a înființat centre de promovare a sănătății în cinci județe - Brașov, București Constanța, Iași și Satu Mare. Aceste centre  oferă servicii medicale primare și asistență psihosocială, adresând nevoile complexe ale comunităților și contribuind la îmbunătățirea stării de sănătate a acestora.

Consiliere pentru sănătate și sprijin psihosocial pentru cetățenii români și ucraineni

În centrele de promovare a sănătății, beneficiarii vor avea acces atât la consultații medicale, cât și la consiliere psihologică sau activități psihosociale prin care se oferă un ajutor esențial pentru o stare generala de bine și de echilibru psihosocial, la nivel individual (în viața de zi cu zi). La nevoie, beneficiarii vor fi îndrumați în sistemul medical public și privat din România pentru continuarea investigațiilor, iar Crucea Roșie Română va oferi asistență financiară pentru cazurile vulnerabile care necesită investigații medicale suplimentare și medicamente. Se va asigura, de asemenea, transportul la unități medicale pentru persoane cu dizabilități sau pentru cei cu condiții severe, astfel încât, toți cei care au cu adevărat nevoie să beneficieze de sprijin.

Prima ediție a Caravanei, un proiect cu un impact pozitiv în 21 de comunități ale României

Experiența ne-a arătat că, în România, accesul oamenilor la screening și informații medicale rămâne limitat.  O primă analiză a celor 21 de comunități în care a ajuns Caravana de Bine au arătat că:

  • 75,49% dintre respondenți merg la medicul de familie de cel mult 2-3 ori pe an
  • 30% dintre ei nu au făcut nicio investigație de specialitate în ultimul an (ecografii, EKG, radiografii, RMN, analize de sânge).

*Conform chestionarelor completate de 857 de persoane, în perioada februarie-martie 2022.

 

În cadrul analizelor inițiale pentru prima ediție a Caravanei am remarcat că principalele probleme de sănătate cu care se confruntă populația din zonele vizitate sunt: boli de inimă (720 de respondenți), diabet (485), probleme cu greutatea (157), urmate de probleme cu plămânii, stomacul, ficatul sau pancreasul.

Evenimentul de lansare oficială a proiectului Caravana de Sanatate a avut loc la Romexpo București. Au participat Excelența Sa Laurence Auer, Ambasadorul Franței în Romania, Dl. dr. Tiberius Marius Brădățan, Secretar de stat în cadrul Ministerului Sănătății, dna Camelia Șucu, președintele Crucii Roșii Române, dl. Ioan Silviu Lefter, directorul general al Crucii Roșii Române,  Dl. Hicham M’ghafri, delegat în domeniul sănătății pentru Crucea Roșie Franceză în România, precum Dl. Youness Rahoui, seful delegației Comitetului Internațional de Cruce Roșie în România, dna Dna. Emilie Goller, Seful delegației în România a Federației Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie, beneficiari ucraineni ai Centrului de Promovare a Sănîtății din București, voluntari și partenri ai Crucii Roșii Române.

 

img 4694 optimizedExcelena Sa Laurence Auer Ambasadorul Franei in Romania Lansare Caravana de Sanatatedl. Ioan Silviu Lefter directorul general al Crucii Roii RomaneDl. Hicham Mghafri delegat in domeniul sntii pentru Crucea Roie Francez in RomaniaDl. dr. Tiberius Marius Brdan Secretar de stat in cadrul Ministerului Sntii Lansare Caravana de SanCaravana de SanatateCamelia Sucu Presedinte Crucea Rosie Lansare Caravana de Sanatate 6Camelia Sucu Presedinte Crucea Rosie Lansare Caravana de Sanatate 5Camelia Sucu Presedinte Crucea Rosie Lansare Caravana de Sanatate 4Camelia Sucu Presedinte Crucea Rosie Lansare Caravana de Sanatate 3Camelia Sucu Presedinte Crucea Rosie Lansare Caravana de Sanatate 2Camelia Sucu Presedinte Crucea Rosie Lansare Caravana de Sanatate 1Cabinet medical Mobil Caravana de Sanatate 3Cabinet medical Mobil Caravana de Sanatate 2Cabinet medical Mobil Caravana de Sanatate 1Cabinet medical mobil Crucea Rosie

Ultimele stiri